Slujbe arhiereşti şi pomeniri în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului

Astăzi, 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, mai multe biserici din ţară îşi serbează hramul. În Arhiepiscopia Bucureştilor, biserica de lemn a parohiei Ghencea II poartă hramul Schimbării la Faţă. Preotul paroh Constantin Tincu ne-a declarat că slujba hramului a început de aseară, cu Vecernia şi Litia, continuată astăzi cu Utrenia şi Sfânta Liturghie. „Păstrăm acest hram ca o încununare a eforturilor credincioşilor noştri. La sfârşitul slujbei, vom organiza o agapă frăţească, şi vom împărţi câteva pacheţele cu colivă, mere, peşte afumat şi un pahar cu vin pentru cei prezenţi la hram“, a mai spus preotul paroh. Mica biserică din lemn a fost construită într-un timp scurt, din 1996 până în 1997, fiind sfinţită în Duminica Floriilor. Hramul „Schimbării la Faţă“ a fost ales „datorită schimbării dictaturii şi a primirii libertăţii ţării noastre.“ Parohia Ghencea mai are o biserică mai mare, din piatră, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, la care se execută în prezent lucrările de pictură.
Şi biserica parohiei Cuţitul de Argint – Bărbătescu Nou“, din Bucureşti are ca hram „Schimbarea la Faţă“. Preotul Ioan Turcu, parohul de aici, împreună cu ceilalţi trei slujitori ai bisericii, au hotărât ca anul acesta să pună mai mult accentul pe strângerea de fonduri pentru sinistraţii din nordul Moldovei. S-a făcut aseară „slujba Vecerniei şi a Litiei, urmată astăzi de cea a Utreniei şi a Sfintei Liturghii. Vom da şi câteva pachete cu alimente“, a declarat preotul Ioan Turcu. Biserica a fost zidită între anii 1906-1910, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti. Pictura a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, din decembrie 1908 până în 1909, când, la 12 decembrie, a fost sfinţită. A fost refăcută în urmă cu 15 ani de către actualul paroh, preotul Ioan Turcu.
Praznicul Schimbării la Faţă a lui Hristos aduce bucuria sărbătoririi hramului pentru mai multe parohii din Arhiepiscopia Iaşilor. În Iaşi, două biserici sunt astăzi în sărbătoare: Biserica „Schimbarea la Faţă“ – Biserica Albă, precum şi capela din incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola. Sărbătoare este şi la Cucuteni, în apropiere de Iaşi. Multe alte parohii sunt în sărbătoare astăzi: Boscoteni, comuna Frumuşica, Protopopiatul Hârlău, parohiile Secu-Taşca şi Văleni din Protopopiatul Piatra Neamţ, parohia Mădei, comuna Borca, din Protopopiatul Ceahlău, şi parohia Schitu Maici, comuna Cristeşti, Protopopiatul Botoşani.
De Schimbarea la Faţă, mai multe mănăstiri sunt în sărbătoare. Astăzi, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ceahlău. Biserica din lemn a Mănăstirii de pe Ceahlău, care poartă hramul „Schimbarea la Faţă“, a fost construită între 1992-1993, la o altitudine de 1.850 m. Anul trecut, un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, conduşi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit Casa „Panaghia“ aflată în incinta mănăstirii. Slujba arhierească de anul acesta de pe Ceahlău se integrează în sărbătorile nemţene, devenite tradiţie în Arhiepiscopia Iaşilor. Mâine, aceiaşi ierarhi, alături de numeroşi preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi, vor săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria.
Atmosfera de sărbătoare este simţită şi la mănăstirile: Sângeap-Basaraba şi Balş, comuna Frumuşica, din Protopopiatul Hârlău, Schitul Nechit din Protopopiatul Roznov, Schitul Sihla, din judeţul Neamţ, mănăstirile Slatina şi Suceviţa de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În Episcopia Huşilor, este sărbătoare la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Dealul Dobrina.

( Sursa: Ziarul Lumina)
Preluat de pe: Basilica.ro

Un comentariu

Filed under Sarbatori

One Response to Slujbe arhiereşti şi pomeniri în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului

  1. Si eu vreau sa imi construiesc o casa de lemn si acum ma documentez peste tot despre ele.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s