† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, FOAME ŞI SETE DUPĂ DUMNEZEU. Înţelesul şi folosul postului, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2008

Cartea ‘Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului’, urmăreşte trei direcţii principale: 1) o mai bună cunoaştere a vechimiii postului în istoria umanităţii şi în viaţa Bisericii; 2) o subliniere a importanţei postului în pregătirea credincioşilor pentru marile sărbători ale Bisericii, mai ales pentru Sfintele Paşti; 3) o redescoperire mai sigură a postului ca izvor de bucurie şi de sfinţire a vieţii creştine.

În acelaşi timp, această carte este o călăuză spirituală în urcuşul duhovnicesc interior al credincioşilor ortodocşi spre lumina Sfintelor Paşti, spre bucuria Învierii lui Hristos, întrucât acest urcuş este el însuşi înviere sau ridicare a omului din moartea şi mormântul păcatului ca existenţă posesivă şi egoistă, pentru a redobândi libertatea de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe oameni în fapte bune. Textele biblice şi compoziţiile liturgice din perioada Triodului sunt pentru noi izvoare de lumină, iar părinţii Bisericii, ca totdeauna, sunt învăţătorii noştri pe calea mântuirii. La şcoala lor, a pocăinţei şi a sfinţeniei, ne cheamă paginile acestei cărţi.
Detalii: www.editurapatriarhiei.ro

Scrie un comentariu

Din categoria carti

Lasă un comentariu